Rugăciune de izbăvire
Dezlegare de blesteme
Rugăciune de izbăvire de tot blestemul
Împotriva blestemelor și a legăturilor celui rău, Biserica ne îndeamnă la rugăciune, post, spovedanie și Sfânta Împărtășanie — niciodată la descântători sau vrăjitori. Iată o rugăciune de dezlegare, în formă versificată, a Sfântului Ciprian, izbăvitorul de blesteme.
Dezleagă de e legat prin necurăție
sau în alt chip prin vreo blestemăție,
din altă parte prin vreo blestemăție.
Dezleagă de-au venit din mări sau furtuni,
din morminte sau alt loc sau din genuni
sau în alt chip s-au abătut de prin genuni.
Dezleagă de au venit prin unghii sau gheare,
prin păsări, prin șerpi sau din locuri murdare,
din pământ al morților sau din locuri murdare.
Dezleagă de-au venit prin bolduri și ace,
dezleagă pentru totdeauna și desface,
acum cu puterea Ta, Doamne, desface.
Dumnezeule, Care le cunoști pe toate,
dezleagă și sfarmă cele blestemate,
lucrările magiei cele blestemate.
Pe robul Tău ce cu credință Te cinstește,
cu toți cei ai casei ai lui Tu îl păzește
de vrăjmașul ce pururi uneltește.
Păzește această casă de vrăji și de năluci,
fă-i cinstitei și de viață făcătoarei cruci
loc în această casă, cinstitei Tale cruci.
Zdrobește cu însemnarea ei pe cel viclean,
depărtează lucrarea celui dușman
de la robul Tău, lucrarea celui dușman.
Pe robul Tău ce cu credința se roagă,
cu toți cei ai casei ai lui Tu îl dezleagă
de toate farmecele, Tu îl dezleagă:
De demonul de amiază și de mânia,
de tot blestemul, boală și lăcomia,
de invidia și de nemilostivirea…
De farmece, clevetire și mândrie,
de neputință neînduplecare și prostie,
de cruzime, nedreptate și trufie…
De rătăciri și greșalele știute,
de lucrări și greșalele neștiute,
de păcate și greșalele neștiute.
Iată, Numelui Tău Sfânt eu mă închin,
că binecuvântat ești acum și în veci. Amin.
Ajută-ne să păstrăm Talismanul viu și gratuit pentru toți.
prin PayPal — sigur și rapid
Citește și celelalte rugăciuni
Talismanul · rugăciuni și texte de credință